O noua poveste de adormit copii

a fost odata un baietel care-a primit o scrisoare de la o printesa. Ea ii scria ca a fost rapita de un balaur rau si a fost intemnitata intr-un vis. Il ruga pe baietel sa vina sa o salveze, si ca sa o salveze, baietelul trebuia musai sa doarma si sa se viseze imbracat in armura, cu o sabie lunga si calare pe cal, ca sa se poata lupta cu balaurul din vis. Atunci baietelul s-a culcat imediat, dar in loc sa se viseze imbracat in cavaler si calare pe cal, s-a visat fara armura si calare pe un magar. Bineinteles ca nu a putut sa o salveze pe printesa, asa ca a trebuit sa se trezeasca si sa se culce din nou ca sa viseze ce trebuia.
Si uite-asa, a reusit sa intre in vis ca un cavaler neinfricat. Dar cand a ajuns la balaur, nu a putut sa-l invinga, pentru ca, dupa ce i-a taiat capul, in locul capului taiat i-au mai iesit balaurului doua capete! Si baietelul s-a speriat si s-a trezit plangand. Si atunci a venit mamica lui la el si l-a intrebat de ce plange, iar el i-a povestit si atunci mamica lui s-a gandit sa-l ajute si s-a culcat si ea si a visat ca s-a luptat impreuna cu baietelul ca sa-l doboare pe balaur. Si i-au taiat amandoi deodata cele doua capete, dar balaurului i-au iesit in loc patru capete. Si atunci mamica s-a trezit repede si i-a cerut ajutorul taticului, care s-a culcat si el, dar tot n-au reusit sa-l infranga pe balaurul cel rau, pentru ca unde ii taiau un cap, balaurului ii ieseau doua. Si atunci a venit repede surioara cea mare a baietelului, care s-a dus drept la balaur si l-a gadilat pana cand balaurul a murit de ras. Si asa au salvat-o pe printesa, iar baietelul s-a casatorit cu ea.

Si au trait fericiti pana la adanci batraneti !

Degeţica

Era odată o biată femeie săracă; ea trăia singură şi grozav dorea să aibă un copil pe lângă dansa, care să-i fie sprijin la bătrâneţe.
Se duse într-o zi în pădure, acolo întâlni o zână căreia-i spuse pasul ei.
Aceasta-i dete un bob de orz, zicându-i: - Asta nu-i orz, de cel care creşte pe câmp şi-l mănâncă găinile.
Pune-l într-un ghiveci de flori şi aşteaptă.
- Îţi mulţumesc, zise femeia, şi cum se întoarse acasă, îşi sădi bobul de orz.
În curând răsări din pământ o floare mare, frumoasă, ce semăna c-o lalea îmbobocită.
"Ce floare minunată!" zise femeia sărutând foile roşii şi galbene; şi-n clipa aceea floarea se deschise cu zgomot mare.
Acum se vede bine că-i o lalea adevărată; şi-nauntrul ei, pe fundul verde şedea o fetiţă mică, mică de tot şi drăguţă, numai cât degetul cel mic de înaltă; îi dădu numele de Degetica.
Dintr-o coajă de nucă lustruită frumos îi găti leagăn, foi de viorele îi puse în loc de saltea, şi o înveli cu o foaie de trandafir.

Peştişorul de aur

A fost o dată ca niciodată un pescar bătrân, care locuia împreună cu soţia sa în apropierea ţărmului unei mari îndepărtate. Bordeiul lor era neîngrijit şi dărăpănat, iar bătrânul, slăbit de povara anilor, abia îşi mai ducea zilele. Nu mai ieşea pe mare, la pescuit, de teamă că n-ar putea face faţa valurilor mai puternice. Îndrăznea doar să se urce în barca lui veche, legată de o rădăcină uscăţivă de pe ţărm, de unde îşi aruncă în apă undiţă. Prindea doar peştişori mai mici, cu care nu reuşeau să-şi potolească foamea.


Nevasta lui era o femeie tare rea, înfumurata şi certăreaţă, mereu nemulţumită. Zi de zi se plângea de viaţă pe care o duceau şi nu contenea să-şi învinovăţească bărbatul pentru neajunsurile lor. Într-o bună zi, pescarul îşi aruncă undita în apă, nădăjduind să prindă cât mai mult peste. Trecu o bună bucată de vreme de când stătea chircit cu undiţă în mână. Deodată, însă se petrecu o minune: prinse un peştişor mic, din cale afară de frumos şi de strălucitor. Nu mai văzuse ceva asemănător: era poleit cu aur.

Peştişorul, cu glas de om, îi ceru pescarului să-l lase în viaţă şi să-l arunce în apă. Pescarul era un om milostiv, însă era teamă de gură spurcată a nevestei, gândindu-se că se va întoarce acasă fără hrană. În cele din urmă, cruţa viaţa bietei fiinţe, hotărându-se să o lase să se întoarcă în împărăţia apelor. Peştişorul, drept răsplată, îi promise pescarului că-i va îndeplini trei dorinţe. Însă bătrânelul, trecut prin atâtea necazuri, nu mai credea în minuni. Îşi spuse doar că l-ar fi mâniat pe Dumnezeu dacă nu ar fi cruţat viaţa micului peştişor auriu.